Constructia unei saune

Constructia ca atare a saunei poate fi realizata din lambriuri sau panouri modulare prefabricate cu grosimea de 60mm. Intre peretele interior si cel exterior al cabinei de sauna este relizata o izolatie termica din vata minerala (cca. 50mm) speciala pentru a evita pierderile de caldura, si o folie de aluminiu care asigura protectia la vaporii de apa. In acest fel lemnul nu-si schimba forma si proprietatile, oferind o estetica remarcabila si un climat confortabil si relaxant. Lemnul folosit este uscat atat natural cat si tehnologic pana la un grad de umiditate 8-10%. Geamurile utilizate la usa si ferestre sunt geamuri de tip securit.

Dimensiuni

Pentru fiecare dintre modelele noastre de sauna, dimensiunile pot fi alese dintre dimensiunile standard sau pot fi exact cele ale spatiului pe care beneficiarul il are disponibil pentru sauna. Practic, putem lucra impreuna la proiectul propriei dumneavoastra saune, pentru ca acceptam orice comenzi, indiferent de caracteristicile sau particularitatile spatiului destinat saunei.

In functie de marimea spatiului, dispunerea interioara a bancutelor, pozitia usii si a agregatului electric pot fi stabilite chiar de dumneavoastra.


Ventilatia

In fiecare sauna, distribuirea uniforma a caldurii si aerisirea saunei sunt esentiale. Realizarea climatului cel mai placut in sauna implica existenta ventilatiei. De aceea pentru aerisirea saunei, o ventilatie (naturala sau  mecanica), va fi stabilita odata cu definitivarea schitei generale a proiectelor in care sunt prevazute spatiile saunelor.

Lasa un comentariu